Vestea care îi va enerva pe șoferi: cum se va circula în această vară pe Autostrada Soarelui

Publicat: 30/03/2016, 07:38

Cu o lună înainte de vacanța de 1 mai care, în acest an, coincide cu cea de Paști, Autostrada Soarelui este plină de gropi. Acum mai pot fi ocolite, dar șoferii se plâng că nu pot merge cu mai mult de 90 – 100 de kilometri pe oră. Sunt multe denivelări și straturi de plombe puse în gropile din asfalt.

Porțiuni din autostradă vor intra în reparații din toamnă. Operatorii din turism au insistat ca acestea să nu se facă în perioada estivală.

Surse din Compania de Drumuri susțin că lucrările pe anumite porțiuni ar fi trebuit începute anul trecut, dar ar fi fost amânate din cauza celor din domeniul turistic. Prima porțiune vizată de reparații este cea de 40 de kilometri, între Lehliu și Drajna, scrie tvr.

Costul lucrărilor pe tronsonul Drajna – Lehliu se va ridica la aproape 47 de milioane de lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
O copilă de 8 ani din Botoşani, găsită moartă moartă într-o lizieră de salcâmi. Maria...
Maria, fetiţa de 8 ani dispărută într-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată,...
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
ESTE INTERZIS peste tot în România. REGULA despre care știe foarte puțină lume
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Câinele care a devenit viral și a inspirat meme-ul „doge” a murit
×